o bătălie a izbucnit de secole între creștinii care cred că faptele sunt o parte a mântuirii noastre împreună cu credința noastră și cei care au crezut că numai credința în Hristos este baza mântuirii noastre. Cei care cred că trebuie să facem și fapte bune au credință vor indica cel mai adesea Epistola lui Iacov, precum și alte câteva pasaje biblice în sprijinul punctului lor de vedere.
meciul soteriologic de ping-pong dintre Apostolul Pavel și apostolul Iacov
Soteriologia este studiul doctrinei mântuirii de atunci. În multe privințe, discuția lui Pavel despre lucrări în legătură cu mântuirea și discuția lui James despre lucrări în legătură cu mântuirea ar putea fi văzută ca un „meci soteriologic de ping pong”virtual.
James spune:
„dar știi tu, o, om zadarnic, că credința fără fapte este moartă?”- Iacov 2: 20 (KJV)
Pavel răspunde:
„dar pentru cel care nu lucrează, ci crede în cel care îndreptățește pe cel nelegiuit, credința lui este socotită drept neprihănire.”- Romani 4: 5 (KJV)
James spune:
„21 nu a fost Avraam tatăl nostru îndreptățit prin fapte, când l-a oferit pe Isaac pe fiul său pe altar?
22 Vezi tu cum a lucrat credința cu faptele sale și prin fapte a fost credința desăvârșită?
23 și s-a împlinit Scriptura care spune: Avraam a crezut în Dumnezeu și i-a fost atribuită pentru dreptate; și el a fost numit prietenul lui Dumnezeu.”- James 2:21-23 (KJV)
Pavel răspunde:
„2 Căci, dacă Avraam a fost socotit neprihănit prin fapte, el se laudă cu ele, dar nu înaintea lui Dumnezeu.
3 Căci ce spune Scriptura? Avraam a crezut în Dumnezeu și i s-a socotit neprihănirea.”- Romani 4: 2-3 (KJV)
James spune:
„vedeți atunci cum este îndreptățit omul prin fapte, și nu numai prin credință.”- Iacov 2: 24 (KJV)
Pavel răspunde:
„prin urmare, concluzionăm că un om este îndreptățit prin credință fără faptele Legii.”- Romani 3:28 (KJV)
așa cum am arătat apostolii Pavel și Iacov par să spună lucruri foarte diferite despre lucrările legate de mântuirea noastră. Dar când înțelegem că acești doi bărbați au fost amândoi inspirați de același Duh Sfânt pentru a scrie cuvintele pe care le-au scris, atunci știm că nu poate exista nicio contradicție. Asta înseamnă că trebuie să înțelegem ce spuneau acești oameni împreună.
nici Pavel, nici Iacov nu spuneau că faptele noastre după ce ne-am pus credința în Hristos sunt lipsite de importanță. De fapt, imediat după ce Pavel a spus că suntem îndreptățiți în afară de lucrări, el a spus că încă susținem legea:
„28 prin urmare, concluzionăm că un om este îndreptățit prin credință fără faptele Legii…31 atunci facem legea nulă prin credință? Doamne ferește: da, noi stabilim legea.”- Romani 3: 28 & 31 (KJV)
Dar Pavel a pus lucrările noastre într-un context adecvat. Urmarea legii fără credință nu ne poate mântui. Pavel face acest lucru foarte clar pentru Galateni:
„știind că un om nu este îndreptățit prin faptele Legii, ci prin credința lui Isus Hristos, chiar noi am crezut în Isus Hristos, ca să putem fi îndreptățiți prin credința lui Hristos, și nu prin faptele legii; căci prin faptele Legii nici un trup nu va fi îndreptățit.”- Galateni 2:16)
Pavel ne arată mai târziu că faptele noastre, mai degrabă decât să facem parte din mântuirea noastră, sunt o dovadă a adevăratei noastre credințe.
„ei mărturisesc că îl cunosc pe Dumnezeu; dar în fapte îl tăgăduiesc, fiind urâcioși și neascultători, și la orice lucrare bună sunt reprobați.”- Tit 1:16)
Hristos ne arată totuși că, deși faptele pot fi dovezi ale unei credințe autentice, alteori faptele sunt doar un spectacol pentru a câștiga putere sau pentru a avea un sentiment de neprihănire de sine, în afară de o credință autentică în Dumnezeu:
„22 Mulți Îmi vor spune în ziua aceea: Doamne, Doamne, nu am profețit noi în numele tău? și în numele tău au scos diavoli? și în numele tău a făcut multe lucrări minunate?
23 și atunci le voi mărturisi, nu v-am cunoscut niciodată: îndepărtați-vă de la mine, voi cei care lucrați nelegiuirea.”- Matei 7:22-23 (KJV)
observați fraza cheie din acest pasaj din Evanghelia după Matei – Hristos a spus „nu te-am cunoscut niciodată”. El nu a spus „Te-am cunoscut, dar ai căzut”.
deci, ce ne spunea James în James Capitolul 2?
„20 dar știi tu, o, om zadarnic, că credința fără fapte este moartă?
21 nu a fost Avraam tatăl nostru îndreptățit prin fapte, când l-a oferit pe Isaac pe fiul său pe altar?
22 Vezi tu cum a lucrat credința cu faptele sale și prin fapte a fost credința desăvârșită?
23 și s-a împlinit Scriptura care spune: Avraam a crezut în Dumnezeu și i-a fost atribuită pentru dreptate; și el a fost numit prietenul lui Dumnezeu.
24 vedeți atunci cum este îndreptățit omul prin fapte, și nu numai prin credință.
25 de asemenea, Rahav, prostituata, nu a fost îndreptățită prin fapte, când a primit mesagerii și i-a trimis pe altă cale?
26 Căci așa cum trupul fără duh este mort, tot așa credința fără fapte este moartă.”- James 2:20-26 (KJV)
Iacov ne arată că așa cum există două tipuri de sfințire(pozițională și practică), la fel există și două tipuri de justificare. Există o justificare pozițională înaintea lui Dumnezeu și o justificare practică înaintea oamenilor.
Iacov ne arăta exemple despre modul în care oameni ca Avraam și Rahav au arătat dovezi ale credinței adevărate și autentice în Dumnezeu prin ascultarea lor față de Dumnezeu. Ei au fost îndreptățiți înaintea oamenilor prin faptele lor. Dar nu faceți nici o greșeală, credința lor a fost cea care a precedat ascultarea lor care i-a îndreptățit înaintea lui Dumnezeu.
îndreptățirea numai prin credință este singura pe care o putem cunoaște pacea și alunga frica
dacă cartea lui Iacov ar fi singura carte a Bibliei care a vorbit despre subiectul mântuirii noastre, atunci am putea pleca cu impresia că suntem mântuiți prin credința noastră și prin faptele noastre. Dar când comparăm Cartea lui Iacov cu restul Noului Testament, știm că acest lucru nu poate fi cazul. A spune că acesta este cazul l-ar aduce pe Hristos însuși și pe ceilalți apostoli în conflict direct cu Iacov și știm că cuvântul lui Dumnezeu nu contrazice niciodată.
de aceea trebuie să-l interpretăm pe Iacov prin greutatea copleșitoare a mărturiei Noului Testament că suntem îndreptățiți numai prin credința în Hristos, fără fapte.
am avut mulți prieteni creștini buni, atât protestanți, cât și catolici, care se află de cealaltă parte a culoarului în această problemă a relației dintre fapte și har. Ceea ce le-am spus este că „nu există pace dacă mântuirea noastră se bazează atât pe credința noastră, cât și pe faptele noastre.”
„prin urmare, fiind îndreptățiți prin credință, avem pace cu Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Hristos – – Romani 5:1 (KJV)
când crezi că și lucrările tale fac parte din mântuirea ta, atunci nu vei cunoaște niciodată cu adevărat pacea, ci te vei teme întotdeauna să nu-ți pierzi mântuirea. Dumnezeu ne spune însă că atunci când suntem în Hristos nu ar trebui să mai avem „un spirit de frică”:
„căci Dumnezeu nu ne-a dat duhul fricii, ci al puterii, al iubirii și al minții sănătoase.”- II Timotei 1:7 (KJV)
nu teama de a ne pierde mântuirea ne obligă ca și credincioși să – l urmăm pe Dumnezeu și să facem fapte bune-ci, în schimb, iubirea noastră pentru Hristos și aprecierea noastră pentru ceea ce el a făcut pentru noi.
„14 Căci dragostea lui Hristos ne constrânge; pentru că judecăm astfel că, dacă cineva a murit pentru toți, atunci toți au murit:
15 și că el a murit pentru toți, pentru ca cei care trăiesc să nu trăiască de acum înainte pentru ei înșiși, ci pentru cel care a murit pentru ei și a înviat.”- II Corinteni 5:14-15 (KJV)
nu există nici o îndoială că există unele „cuvinte grele” în scripturi. Dar trebuie să ne amintim că cele mai clare afirmații ale Scripturii interpretează întotdeauna afirmațiile mai puțin clare și greutatea Scripturii interpretează Scriptura. Deci, dacă marea majoritate a afirmațiilor clare din Scriptură spun un lucru și alte pasaje par să spună ceva diferit, trebuie să interpretăm acele pasaje în lumina majorității Scripturilor.
nu ar trebui să permitem niciodată ca cuvintele grele ale Scripturii să ne facă să ne îndoim de mântuirea noastră sau să ne temem constant că vom pierde mântuirea. În schimb, trebuie să îmbrățișăm dragostea lui Dumnezeu care alungă frica.
„nu este frică în dragoste, dar iubirea desăvârșită alungă frica, pentru că frica are chin. Cel care se teme nu este desăvârșit în dragoste.”- I Ioan 4: 18 (KJV)
pentru o discuție mai completă a Evangheliei în sine, vezi articolul meu „Ce este Evanghelia?”